Despre noi

Centrul 1 si cateva activitati organizate aici !

Cine suntem

Activitățile noastre in cele doua centre  vor fi dintre cele mai diverse, răspunzând astfel unei mari categorii de aptitudini  individuale pe care le-ar manifesta copilul. În primul rând  activitatea noastră de atelier de creație este de fapt  o îmbinare a tuturor componentelor din domeniul artelor vizuale: pictură, desen, artă decorativa( modelaj, arta bijuteriilor) pliere, decupare,lipire și nu numai atât, ne dorim sa venim și în întâmpinarea acelor copii care nu au inclinații artistice, cu un atelier de informatică în care ei vor aprofunda tainele calculatoarelor, dar și un atelier de limba engleza unde vor invăța să se exprime, folosind cuvinte si expresii noi. Pentru cei mai mari, cu varsta de peste 7-8 ani avem pregătit un atelier de croitorie, dar si un atelier de lectura.Toate aceste activități  sunt prezente în viaţa oricăruia dintre noi, şi uneori ne raportăm comportamentul şi atitudinea la ele fara a ne da seama însă de ceea ce reprezintă sau de însemnătatea lor.

Ce oferim

Oferim copiilor un mediu prielinc pentru dezvoltare. Oferim părinților siguranța faptului că vor avea copiii bine ingrijiți și supravegheați.

Siguranță și profesionalism
Încă din momentul in care copiii sunt preluați de la școala sunt bine ingrijți și supravegheați. Sunt în permanență ajutați și indrumați, pentru că rolul nostru este acela de a înlocui părinții in periaoda de timp in care cei mici sunt alături de noi.

 Magia invățării
Ne orientăm spre a furniza copiilor informații noi prin conținuturi atrăgătoare, sau spre a consolida noțiuni predate prin jocuri și activități distractive.

Rezultate palpabile
Toți copii vor obține rezultate care să reprezinte roadele muncii lor. Noi vom fi in permanență lângă iei pentru a-i susține și a-i încuraja.

Mereu in mișcare
De fiecare dată când avem ocazia ne punem în mișcare . Ne plimbăm in parc, muzeu sau la cofetarie . Iar dacă avem o zi intreagă la dispoziție plecăm in excursie și vizităm cele mai frumoase atracții turistice sau cele mai distractive locuri de joacă